Tâmplăria din PVC

Tâmplăria din PVC

Motivul pentru care PVC-ul a avut o priză atât de bună pe piaţa materialelor de construcţii, mai ales în scopul realizării tămplăriei, a fost combinaţia convingătoare de preţ bun şi efecte benefice extinse şi de durată. Construirea unei case, de orice tip ar fi ea, este, pentru cei mai mulţi, un proiect realizabil o dată-n viaţă. De aceea se urmăreşte ca efortului depus să-i corespundă un rezultat pe măsură. Construcţia se vrea a fi una cu o durată de viaţă cât mai mare, iar intervenţiile de după finalizarea ei să fie minime. Costurile implicate de construire sunt importante, dar nu sunt de neglijat nici cele de întreţinere. Pe fondul acestor nevoi, PVC-ul apare ca o soluţie accesibilă şi eficientă. Are o durată de viaţă estimată de trei ori mai lungă decât cea a lemnului (lemnul – 10 ani, PVC-ul – 30 ani), asigură o bună izolare termică şi fonică şi toate acestea la un foarte bun raport calitate-preţ.

Deşi nu are aceeaşi rezistenţă în timp ca cea din aluminiu, tâmplăria din PVC are o serie de proprietăţi care îl fac să fie o alegere potrivită. Între acestea ar fi de menţionat: rezistenţa la acţiunea factorilor mediului, inclusiv la unele substanţe chimice. Spre deosebire de lemn, nu necesită întreţinere aşa că, în cazul său, sunt anulate şi costurile presupuse de întreţinere, iar asta în condiţiile în care preţul acestui material este oricum unul convenabil, ceva mai ridicat fiind numai cel al profilelor colorate. Este un mateial uşor, care nu solicită feroneria. În ce priveşte efectele estetice pe care le poate produce, ar trebui menţionat că PVC-ul este disponibil într-o diversitate mare de culori, aspectul său putând fi chiar şi acela de imitaţie de lemn. Nu în ultimul rând, poate una dintre cele mai apreciate calităţi ale sale este, aşa cum aminteam mai sus, aceea că are un coeficient bun de izolare termică şi fonică.

Cum, însă, în realizarea oricărui proiect de casă ideal ar fi să se aibă în vedere cât mai multe opţiuni posibile şi, deopotrivă, avantajele şi dezavantajele presupuse de fiecare dintre aceste opţiuni, este important ca nici în cazul PVC-ului să nu fie neglijate aspectele dezavantajoase. Deşi este disponibil într-o gamă largă de culori, PVC-ul nu este cea mai bună soluţie pentru rezolvarea estetică a unor spaţii cu un profil aparte, spre exemplu, există, în cazul PVC-ului, restricţii de prelucrare pentru curburi şi boltiri. În ce priveşte rezistenţa materialului ar fi de menţionat că, în cazul în care nu este folosită o feronerie de bună calitate, pot apărea deformări, dacă nu se respectă granulaţia profilului, pot apărea curburi ca urmare a supraîncălzirii sau pierderilor termice şi, în plus, PVC-ul are o rezistenţă mică la şocuri mecanice.